Portul din Drobeta Turnu Severin este unul dintre cele mai mari porturi de la Dunăre. Acesta aparține de Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale.
Portul reprezintă o oază de relaxare pentru turiși și pentru localnici. Pe faleza Dunării din proximitatea portului se găsesc câteva terase-restaurant unde se poate servi masa sau o cafea, în deplină relaxare: Terasa Marinaru, Vraja Dunării și Condor Imperial.
Portul se află aproape de centrul istoric al municipiului Drobeta Turnu Severin, și este foarte aproape de majoritatea obiectivelor turistice din oraș: Cetatea Medievală, Ruinele Piciorului Podului lui Traian, Palatul Culturii Theodor Costescu, Muzeul Regiunii Porților de Fier, etc.
La Cetatea Medievală a Severinului se poate ajunge traversând calea ferată în dreptul Terasei Marinaru. Tot din port se poate ajunge și la Ruinele Piciorului lui Traian, mergând pe drumul neasfaltat ce pornește de la capătul de est al portului.
În anul 1866, regele Carol I a pășit petru prima dată pe pământ românesc în portul din Drobeta Turnu Severin. De aici și-a continuat drumul prin Horezu, Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeș, Câmpulung și Târgoviște.
În Portul Drobeta Turnu Severin se află sediile mai multor instituții, precum: Autoritatea Navală Română, Vama Portului Drobeta Turnu Severin, Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale, Poliția de Frontieră, precum și o poartă de intrare a Șantierului Naval Drobeta Turnu Severin, Severnav.
Pontonul Carol I
Intrarea în Portul Drobeta Turnu Severin – Trecere la nivel cu calea ferată
Monumentul dedicat lui Carol I
Pe monument sunt inscripționate următoarele:
„CAROL I
(n. 10 aprlie 1839 0 d. 10 octombrie 1914)
Sigmaringen Sinaia
Domnitor al Principatelor Române
și
Rege al României 1866 – 1881 – 1914
A fost înscăunat la 10 mai 1866;
a obținut independența țării față de Imperiul Otoman la 9 mai 1877;
a proclamat România ca Regat la 10 mai 1881, iar urmașii săi,
regii Ferdinand, Carola al II-lea și Mihai, au condus țara până la 30 decembrie 1947.”
„PUNÂND PICIORUL PE ACEST PĂMÂNT SACRU, M-AM ȘI FĂCUT ROMÂN.„
Turnu Severin, 8 mai 1866, Carol de Hohenzollern Sigmaringen.
Gara Fluvială Drobeta Turnu Severin
Căpitănia – Autoritatea Navală Română
Vas de croazieră în Portul Drobeta Turnu Severin -2015
Vas de croazieră în Portul Drobeta Turnu Severin – 2022
Vasul se numeșțe A’Rosa Riva, sub pavilion elvețian, și este operat de A’Rosa Cruises.
Pontonul Ada-Kaleh
Poartă Șantierul Naval Drobeta Turnu Severin
Clădiri monumente istorice
Portul Drobeta Turnu Severin
Restaurant Vraja Dunării
Terasă pe apă
Lebede în Portul Drobeta Turnu Severin
Aproape în fiecare iarnă, lebede din Siberia și rațe polare poposesc pe Dunăre, în județul Mehedinti, pentru a petrece iarna. De obicei preferă Orșova sau Hinova, dar acestea pot fi zărite și în Drobeta Turnu Severin.