Crucea de la Godeanu este situată în apropierea localității Godeanu, pe Dealul Chiciora. Are 35 de metri înălțime, iar piatra de temelie a fost pusă în anul 2009. În fiecare an, aici se oficiază Sfânta Liturghie, la „Ciumarca” satului Godeanu. În apropierea Crucii de la Godeanu se va construi Mănăstirea Godeanu, cu hramul „Sfântul Evanghelist Ioan”, ca mănăstire de călugărițe.

Datorită poziționării sale pe cea mai înaltă colină din zonă, Crucea de la Godeanu ne oferă o vedere paoramică asupra întregii regiuni. Se pot observa crestele Munților Mehedinți, Munților Almăjului, Dealul Vârciorova, și multe alte forme de relief înalte. De aici se vede inclusiv Dunărea..

La Crucea de la Godeanu se poate ajunge de pe DN67, ce leagă Drobeta Turnu Severin de Târgu-Jiu. În localitatea Malovăț se face stânga pe DJ670, spre Baia de Aramă. După ce se trece de Bâlvăneștii de Sus, la intersecția cu drumul ce duce spre Godeanu, se face stânga, și, apoi, imediat dreapta pe un drum îngust și pietruit ce trece exact pe lângă platforma unde este situată Crucea.

Podișul Mehedinți văzut de la Crucea de la Godeanu

Dunărea văzută de la Crudea de la Godeanu

Munții Mehedințî văzuți de la Crucea de la Godeanu

Crucea de la Godeanu văzută din Castelul de Apă din Drobeta Turnu Severin

Localizare pe hartă

Caută cazare

Cazare în Mehedinți

Booking.com

Scrie părerea ta:

Adaugă experiența/povestea ta despre Crucea de la Godeanu