previous arrow
next arrow
previous arrownext arrow
Slider

Palatul Culturii Theodor Costescu este, de asemenea, o clădire monument istoric emblematică petru Drobeta Turnu Severin.

Construcția lui a început în anul 1912, dar, din cauza războiului și problemelor cu finanțarea, a fost terminat de abia în 2024. De la bun început a fost gândit pentur a găzdui o sală de spectacole, cinematograf, bibliotecă, muzeu, sală de festivități, și restaurant.

Clădirea este cunoscută de localnici mai degrabă ca Teatrul, folosind această denumire ca referință atunci când se vorbește despre un eveniment care are loc în interiorul clădirii sau chiar în zona adiacentă.

Mare parte din mobilierul din interior a fost înlocuit în urmă cu câțiva ani când clădirea a fost supusă unui amplu proces de reabilitare. Pe perioada reabilitării, Biblioteca Județeană IG Bibicescu a fost mutată în altă parte, fiind acum în proces de revenire în incinta Palatului Culturii. La un moment dat, municipalitatea nu mai dorea revenirea bibliotecii în această clădire.

În sălile din interiorul clădirii se organizează destul de des evenimente.

Restaurantul nu a fost încă redeschis.

În spatele teatrului se află o grădină de vară, unde de asemenea au loc spectacole sau evenimente.

Prin aleea din stânga Palatului Culturii Theodor Costescu, se ajunge la Cetatea Medievală.

Palatul Culturii Theodor Costescu

Locație pe hartă

Caută cazare

Cazare în Mehedinți

Booking.com

Scrie părerea ta:

Adaugă experiența/povestea ta despre Palatul Culturii „Theodor Costescu”