Via Transilvanica este un traseu marcat ce străbate România de la Putna la Drobeta Turnu Severin.
Traseul pornește din Drobeta Turnu Severin, urmărește cursul Topolniței prin Halângă și Balotești, urcă pe lângă Cetatea Grădețului, trece prin Godeanu și pe lângă intrarea în Peștera Topolnița. Se continuă prin Cireșu, Balta, Isverna și Obârșia Cloșani, și urcă până ajunge la râul Cerna. Coboară pe Valea Cernei până la Ineleț, unde își continuă drumul prin Caraș-Severin, până la Oțelul Roșu, și apoi prin Hunedoara până la Hațeg.
În Drobeta Turnu Severin, traseul pornește din incinta Muzeului Porților de Fier, unde pot vi vizitate pe lângă muzeu, Castrul Roman, Termele Romane, Biserica cu contraforți, Ruinele piciorului podului lui Traian. Se continuă apoi pe Str. Carol I, până la Liceul Traian, unde se face stânga pe str. Smârdan, pe lângă Cetatea Medievală a Severinului, până în Portul Drobeta Turnu Severin.
Din port, se urcă pe str. Portului, pe lângă fosta Baie Comunală, azi sediul Inspectoratului pentru situații de urgență Drobeta Turnu Severin, parcul Rozelor, Hotel Continental, Palatul Culturii Teodor Costescu, Fântâna Cinetică, Parcul Central Tudor Vladimirescu, Palatul Administrativ, Catedrala Episcopală, Hala Radu Negru, și Complexul Comercial Decebal.
Continuă apoi pe str. Crișan, până la intersecția cu Bd. Revoluției 16-22 decembrie 1989, unde se face dreapta, până la sensul giratoriu de la intersecția cu Str. I.C, Brătianu, unde se face stângă până la ieșire din oraș.
După ieșirea din Drobeta Turnu Severin, traseul se continuă prin comuna Izvorul Bârzii. în satul Halânga, se face stângă pe DC10, imediat după fosta termocentrală. Se merge prin Schinteești, și apoi tot înainte, pe o porțiune de drum neasfaltat, până în Balotești. La ieșirea din Balotești se face dreapta către Păunești. La aproximativ 1km de intersecție, se poate ieși de pe traseu pentru vizitarea ruinelor Cetății Grădețului.
După ce se trece prin Păunești, se ajunge la Crucea de la Godeanu, și apoi traseul continuă prin satul Marga din comuna Godeanu. De acolo se ajunge deasupra Peșterii Topolnița, și traseul continuă până în satul Ciresu. Se continuă apoi către satul Balta, și se trecând prin apropierea peșterilor Epuran și Balta. De aici se merge prin Isverna, Seliștea, și apoi în Obârșia Cloșani. De acolo, traseul continuă spre nord, prin Pădurea Drăghiceanu, până se ajunge pe Valea Cernei, în apropierea satului Cerna Sat. Traseul urmează Valea Cernei, până în dreptul localității Scărișoara, unde părăsește județul Mehedinți.
Mai multe detalii despre traseu pe pagina oficială: Via Transilvanica.
Traseu Via Transilvanica
Inaugurarea ultimei borne a traseului
Pe 6 octombrie 2022 a fost inaugurată ultima borbă a traseului, cea din curtea Muzeului Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin, în prezența inițiatorilor proiectului, Alin și Tibi Ușeriu,